Primul meu pisic.

Stand la o tigara si un ceai cald si incercand sa-mi fac pisicul sa nu dea scrumiera pe jos, mi-am dat seama ca este prima data in viata mea cand am cu adevarat un animal de casa. Abia acum, dupa 2 luni constientizez asta. Si e frumos.

De mica mi-am dorit un animal. Dar mama mea, fiind asistent veterinar, a tinut-o p-a ei cu bolile aduse de animale si cum voi muri in chinuri daca stau prea mult pe langa animale. Ea a tinut-o si cum ca fumatul ucide, si inca fumez, dupa 3 ani de zile. Deci fobia ei de orice inseamna moarte sigura nu m-a oprit sa fac ce vreau.

Cand aveam in jur de 7 ani tata a cumparat pesti. Pe langa faptul ca am bagat mana dupa ei in acvariu si a trebuit sa aruncam jumatate ca erau morti, mama a aflat ca pestii provoaca astm. A aruncat si ceilalti pesti si a adus tone de plante in casa. Si cand zic tone, nu glumesc. Este gradina botanica in apartamentul parintilor mei. Si uite asa am inceput eu sa urasc plantele.

Cand am fugit la Bucuresti pe motivul "facultate" am avut fel si fel de colege de camera. Dar niciuna care sa vrea animale de casa. Nici macar un amarat de hamster. Pana anul acesta...

Stand intr-un camin cu doar o colega de camera, a fost usor sa discut cu ea. Insa niciuna din noi nu stia cum sa spuna cuvintele magice "vreau un pisic!". Iar Facebook ne-a salvat din nou viata. A postat ea o poza, am dat like, ne-am luat pisic

L-am numit "Chibi" care inseamna "mic" in japoneza de anime-uri. Pentru ca noi credeam ca e mic. Dar avea 6 luni cand l-am luat, deci nu era chiar pui. Un pisic portocaliu, curios, nebun si foarte iubitor (cand are chef). Cam ca mine.

Sta pe geam si moare de frig, dar nu s-ar misca deloc, sare de pe dulap si isi sclinteste glezna, nu stie sa faca "miau" si imi rupe hartia igienica. Mananca mult si doarme numai ziua. Insa e creatura pe care mi-am dorit-o mereu. Un pisic frumos.

Din cate planuim eu si colega mea de camera, la anu o sa ne mutam in chirie si o sa ne mai luam inca 2-3 pisici. Da, nu suna deloc normal, dar macar n-o sa facem astm, nu?

"Commitment" in ziua de azi.

Recent mi-am dat seama ca degeaba trece timpul, lucrurile nu se schimba. De fapt, stiam asta de mult, dar probabil vroiam sa neg. Femeile si barbatii nu se schimba din niciun punct de vedere cand vine vorba de relatii. E natura umana. 

Cum in secolul al 19-lea femeile erau disperate sa gaseasca un barbat cu care sa se casatoreasca si acceptau aproape orice, la fel se intampla si acum. Este nevoia constanta de a avea pe cineva langa tine, de teama a nu fi singur, si toate astea ne fac sa cautam pe cineva care cel putin sa ne accepte. Sau macar sa ne fie alaturi pentru cateva momente ale vietii noastre singuratice. 

Persoanele de ambele sexe merg in club sa "agate". De fapt spera inauntrul lor sa gaseasca acea persoana care sa fie "iubirea vietii lor". Este acel lucru ce se intampla de sute de ani, doar ca in diferite moduri. Insa niciodata nu suntem multumiti cu ce avem. Vrem mai mult si asta ne face nefericiti. Doar ca suntem obligati sa ramanem cu aceeasi persoana doar din cauza "haosului" ce are loc in interiorul nostru cand apare cineva nou...

Vama noastra.

 Vama noastra.

noi. from Alexandra B on Vimeo.

Valentine's day.

Valentine's day e o zi in care cuplurile isi exprima afectiunea. E o zi comerciala, la fel ca si Craciunul. Dar e si o zi frumoasa.
In liceu uram Valentine's day-ul. Gandeam ca haterii 'de ce sa fie o zi in care trebuie sa-ti arati iubirea? de ce trebuie sa fie totul roz si dragalas?'. De fapt eram ofticata pe faptul ca nu am si eu asta. Da, nu e atat de greu sa admiti asta. You should try it too.
Cand am avut o zi adevarata de Valentine's, am sarbatorit-o cum trebuie. A fost o zi ca oricare alta, pentru ca eram cu cineva cu care puteam sarbatori 'ziua dragostei' oricand. Si a fost dragut.
In primul an de facultate am fost iar singura. Dar am decis sa nu mai urasc Valentine's day-ul si sa-l sarbatoresc cu cineva pe care chiar iubesc. Chiar daca nu era o persoana de sex masculin. Asa ca m-am intalnit cu cea mai buna prietena a mea.
Anul asta nu prea mai simt nimic pentru ziua de 14 februarie. Nici incantare, nici dispret. Am vazut cat de complicate pot fi relatiile, iar o zi pe an nu ajuta cu nimic.
Ideea e ca fiecare sarbatoreste cum vrea. Poti sa urasti ziua de 14 februarie, sa te oftici ca te-a parasit prietenul/a, ca nu te-a vrut tipul ala bun din club, sa te uiti singur/a la un film, sau poti sa sarbatoresti cu cineva drag si sa te gandesti 'a mai trecut un an...'. In principiu in asta consta totul. Cum trec anii si cum lucrurile se schimba...


Happy Valentine's Day!

Ce?

Citeam astazi o revista despre psihologie. Si era acolo un articol despre "subconstient" si "inconstient". Cati dintre noi stiu ce sunt "subconstientul" si "inconstientul"? Eu mi le-am imaginat ca fiind un loc unde se strang acele lucruri "in ceata". Un vis, un deja-vu, un lapsus. Ceva care vrea sa iasa la suprafata dar nu poate. O debara in care ne aruncam toate lucrurile nefolositoare sau care nu vrem sa le vedem. Si din cand in cand ne lovim de ele cautand altceva. O trauma din copilarie. O dragoste dureroasa. Un accident. Sau poate nu e asta. Poate ma insel, si de fapt nu sunt deloc importante. Si atunci cum explicam acele momente scurte si incetosate care ne tot apar in viata? Acele vise pe care nu le intelegem? Oare chiar inseamna ceva sau sunt pur si simplu de vina oboseala si stresul?

CV.

Cand te angajezi ti se cere un CV. O foaie pe care scrie ce-ai facut cu viata ta. Scoala, experienta de munca, activitati. Dar in asta se rezuma viata noastra? Si ce CV avem noi in realitatea de zi cu zi?
Cati dintre noi pot spune ca au un CV al vietii? Joc tennis, vorbesc japoneza, stiu sa patinez si sa skiez, sa inot, jonglez cu poi-urile si stiu sa cant 2 melodii la chitara. Acesta este CV-ul meu personal. Asa ar trebui sa avem cu totii. Cand cunosti o persoana noua sa discuti despre lucrurile acestea, nu despre cum e vremea. Si nu doar atat. Sa-ti intinzi orizontul la cat mai multe lucruri, sa nu pierzi vremea, sa vrei sa stii si sa cunosti cat mai mult. Chiar daca nu ai un talent innascut, ca mine, de altfel, poti sa iti creezi propriile tale "talente". Mici lucruri care stii sa le faci si care te fac special. O viata fara mici experimente este o viata plictisitoare. Si ce o sa-ti amintesti la 80 de ani in legatura cu anii tai de glorie?

Somebody that I used to know.

Imi plac filmele si cartile unde se creeaza o lume diferita de realitate. Sau unde cel putin se modeleaza putin realitate. Fictiune, fantasy, visare, puteti sa le numiti cum vreti. Ideea e ca avem doar o viata de trait. Si e trist. E trist ca vrem sa facem multe si nu putem. Nu avem bani, sau timp, sau cu cine. Nu putem trai totul. Eu as vrea sa traiesc totul. As vrea sa cunosc totul. Sa ajung la 100 si ceva de ani doar de curiozitate. Sa vad unde ajunge lumea asta in care traim. Pana unde evolueaza. Dintotdeauna am fost curioasa, dar asta e cea mai mare curiozitate a mea. Ce ne asteapta in viitor?