duminică, 14 august 2011

Sunt zile cand imi place verdele si nu e nicaieri.

Sunt zile cand imi place verdele.
Sunt zile cand vreau sa zbor.
Sunt zile cand mi-e dor de tine.
Sunt zile cand cerul imi zambeste.
Sunt zile cand se aude muzica.
Sunt zile cand sunt trista.
Sunt zile cand ma tii in brate.
Sunt zile cand totul e de ciocolata.
Sunt zile cand regret.
Si nu mai sunt zile.






duminică, 7 august 2011

Sarbatori japoneze.

Ca sa n-o iau razna in frumosul oras Ramnicu Valcea, m-am decis sa fac...ceva. Despre celalalte hobby-uri de moment o sa va povestesc alta data. Postul asta are legatura cu ce am citit in ultima vreme. Anul trecut am devenit studenta la facultatea de limbi straine si am avut un gandac pe creier care m-a pus sa aleg japoneza. Stiam ceva despre Japonia, am mai invatat unele lucruri in acest prim an, iar acum m-am apucat de citit serios despre traditiile japoneze. Am inceput cu "Adevarata viata a unei gheise", de Mineko Iwasaki, care mi s-a parut destul de interesanta. Apoi am luat o carte despre orice inseamna traditie si credinta japoneza. Si am inceput cu sarbatorile. Am cautat pe tot Google-ul un calendar cu sarbatorile japoneze in ordine cronologica si in limba romana, dar n-am gasit nimic. Asa ca m-am decis sa fac eu un calendar, conform cartii pe care o citesc. N-o sa dau detalii pentru ca oricine poate citi un blog poate cauta si pe Sfantul Google.
  • Anul Nou – cea mai mare sarbatoare din Japonia
  • 7 ian: Nanakusa (“Cele 7 ierburi”)
  • 15-16 ian: Hōkō-nin no Yabu-iri (“Vacanta ucenicilor”)
  • 20 ian: Kura biraki (ziua in care se reia masa de Anul Nou, zōni)
  • 31 ian: Setsubun (festival care vesteste venirea primaverii)
  • 1 feb: Hatsuma (”Prima zi a calului”)
  • 3-4 feb: Mamemaki (ajun de primavara)
  • 11 feb: urcarea la tron a imparatului Jimmu Tennō
  • 3 mar: Hinamatsuri (“Sarbatoarea papusilor”); in aceeasi zi are loc si “Festivalul piersicilor”
  • 17 mar: Higan (sarbatoare budista) deodata cu echinoctiul de primavara
  • 3 apr: moartea imparatului Jimmu Tennō
  • 8 apr: nasterea parintelui religiei budiste, Buddha; in acelasi timp, Hana Matsuri (“Sarbatoarea florilor”) marcheaza si inceputul Hanami (“Privitul florilor”) legat de inflorirea ciresilor
  • 10 apr: Kurofune Matsuri (“Sabatoarea corabiei negre”) la portul Shinoda
  • 5 mai: Tango no Sekku (festival al baietilor); in acelasi timp are loc si Kodomo no hi (“ziua copiilor”)
  • 1 iun: Tōshō-gū (festivalul din orasul Nikkō)
  • 22 iun: Geshi (solstitiu de vara)
  • 7 iul/6-8aug: Tanabata ( sarbatoarea stelelor si a indragostitilor)
  • 13-16 iul: festivalul budist Bon (perioada comemorarii stramosilor si a celor morti); Tōrō nagashi (lambi plutitoare)
  • 17-24 iul: Festivalul Gion de la Kyoto
  • 8 aug: carnaval la Kamakura
  • 9 sept: Chōyō no Sekku (sarbatoarea crizantemelor)
  • 20 sept: Aki no ohigan (echinoctiu de toamna)
  • 18-21 oct: festivalul de toamna inchinat eroilor care si-au sacrificat viata in razboaiele de dupa 1868
  • 22 oct: Jidai Matsuri (sarbatoare a epocilor istorice din Kyoto)
  • 3 nov: Meiji Setsu (“Sarbatoarea orajului Meiji”); Bunka no hi (“Zi a culturii”)
  • 15 nov: Shichi-go-san (“7-3-5”) reprezinta anii speciali ai copilariei (alt festival al copiilor)
  • 23 nov: Kinrō kansha no hi (ziua de recunostiinta a muncii sau "Labour Thanksgiving Day")
  • 13 dec: Kotohajime (“inceputul lucrului”) – incep pregatirile pentru Anul Nou

Daca sunt greseli de scriere sau de data, sau daca am uitat vreo sarbatoare, dati un coment si voi modifica. Si nu, nu va luati dupa Wikipedia. Uneori si Sfanta Wikipedia mai greseste...





marți, 2 august 2011

Hipster.

E noul trend din Romania. Stati calmi ca nici trendul 'emo' n-a murit, doar ca noua generatie s-a mai maturizat putin si poate poate si-a mai revenit. Iar hipsterii sunt un nou stereotip.
Inainte sa scriu articolul m-am informat pe diferite site-uri. Wikipedia e boring, blogurile romanesti il critica, iar cele straine il adora. Deci o sa scriu mai bine parerea mea personala.

Ce sunt hipsterii? Din punctul meu de vedere, reprezinta categoria de 'post-adolescenti' de la 18 pana la 25-26 de ani. Spre deosebire de 'emo', 'hipster' e mai mult un stil vestimentar decat un gen de muzica. Este reprezentat de o freza scurta intr-o parte si lunga in cealalta, ochelari cu rame mari si negre dar fara dioptrii, palarii si esarfe, iar hainele sa fie cat mai la moda:
-baieti: camasi sau tricouri cu inscriptii(sau in forma de V la piept), pantaloni 'skinny', bascheti converse sau vans
-fete: rochiii sau fuste excentrice, colanti sau dresuri cu diferite modele, balerini sau pantofi cu platforma, coliere lungi sau perle
Specific lor sunt aparatele foto si iphone-urile. Ca muzica, am observat ca asculta foarte mult dubstep (care, de altfel, este muzica anilor 2010'). In Bucuresti se spune ca cei mai multi hipsteri sunt in clubul Kulturhaus.
Probabil multi nici nu-si dau seama de acest fenomen sau nu le pasa de el, si pur si simplu isi fac freza astfel sau asculta dubstep ca le place. Sau poate chiar vor sa fie hipsteri. Sincer, pe mine nu ma impresioneaza in mod special, imi plac rochiile, conversii si colierele lungi, ascult dubstep, ador sa fac poze si iubesc Kulturhaus pentru atmosfera, nu pentru oameni. Sunt curioasa totusi care va fi urmatorul stil in Romania...