Fun facts about China. (pt. 1)

1.       MANCAREA:  mancarea este destul de buna in China…dar e multa! In China oamenii inteleg printr-un „meniu” o serie de feluri de mancare:  salata de ciuperci cu usturoi si otet si ulei, o salata de varza chinezeasca, inca o salata de nu mai stiu ce, o tocanita de carne (fie pui, fie porc, fie peste, fie toate la un loc), o tona de orez si inca o salata nu stiu de care...si desert! Pentru noi europenii este foarte multa mancare, dar pentru ei e micul dejun. De asemenea, ei au foarte multe restaurante in strada. Sunt un fel de case cu terasa unde sunt puse 3 mese si 5 scaune si se face mancare la gramada si ti-o adauga pe masa sau iti dau o farfurie si iti pun o tona de mancare acolo. Totusi, este foarte ieftina mancarea la aceste „restaurante”, in lei ar veni vreo 5-6RON un meniu. Pana si mancarea la restaurantele normale este ieftina, un meniu este in jur de 10-15RON. Dar nu ma pot plange de gust, este foarte gustoasa. Diferita, dar gustoasa.

2.       TRAFICUL:  Chinezii nu stiu sa conduca! Fie nu exista reguli de circulatie, fie pur si simplu nu le respecta ei, ce e bine de stiu e sa fii foarte atent la masinile si la „mini-motocicletele” de pe strada. Daca vrei sa treci strada in China (chiar si pe trecerea de pietoni) trebuie sa alergi. Nu opreste nimeni sa te lase sa treci! Daca opreste cineva, opreste fix langa tine...si te claxoneaza sa te grabesti!

3.       WC: Foarte multe WC-uri turcesti! Gen gaura in podea? In casa, oamenii au WC-uri normale, dar in restaurante sau in gara sau in alte locuri sunt numai WC-uri turcesti. Sunt curate, nu miroase urat...dar totusi...21st century???

4.       SUCUL:  Sucul natural la ei este chiar suc natural! Chinezii storc fiecare picatura din fructe si nu pun deloc zahar sau apa. Fructele si legumele sunt foarte gustoase si naturale (sau par naturale, nu-mi dau seama inca). Ah, si sunt foarte ieftine! 4RON pe un kg de pere uriase? Hell ya!

5.       WTF: Chinezii se holbeaza foarte mult la straini. Nu cred ca o fac cu rautate, dar nu stii daca sa te simti flatat sau pur si simplu urmarit. Dar e normal, si pentru europeni e ciudat sa vada un strain(mai ales un asiatic) intr-un oras mic. Daca vad ca te uiti la ei in timp ce ei se holbeaza incep sa zambeasca si sa dea din cap. Asta ii face oarecum amuzanti...

TO BE CONTINUED...

Din anii '60 pana in prezent...

Cu totii ne uitam la seriale. Sunt "filmele" generatie noastre, incepem cu 1-2 si terminam prin a astepta saptamanal cate un episod. Ceea ce m-a fascinat pe mine a fost modul prin care americanii au initiat cateva seriale ce sunt bazate pe anumite momente din trecut. Fara telefoane mobile, fara masini care merg cu 200km/h, fara facebook si selfie-uri. Gloria anilor '60, '70 si '80 este infatiata in urmatoarele seriale.

Masters of Sex

-Anii '50-'60 in dezvoltarea medicinii din Statele Unite.

-Controversele bazate pe studiul sexualitatii oamenilor infatiseaza mentalitatea din acele vremuri.

-Femeile inca se imbracau frumos pe-atunci...

Mad Men

-Viata din anii '60 in Statele Unite.

-Inceputurile dezvoltarii publicitatii si advertising-ului in intreaga lume.

-Extrem de multe tigari si extrem de mult inselat in acest serial...

That 70's Show

-Serial creat in anii '90 despre anii '70 in Wisconsin, America.

-Arata cum adolescenii nu s-au schimbat absolut deloc de-a lungul ultimului jumatate secol.

-Pe atunci inca se mai credea intr-o relatie stabila...

The Goldbergs

-Viata unei familii din anii '80.

-Daca tu crezi ca familia ta este nebuna, trebuie sa te uiti la acest serial si sa te mai gandesti putin...

-Copii se jucau pe vremea aceea...si nu pe Xbox.

Surviving Jack

-Inceputul anilor '90...ne mai amintim si noi cate ceva de pe-atunci...

-Inca o familie care incearca sa ne convinga ca suntem totusi normali...

-Chiar daca exista telefonul fix tot era mai frumos sa comunici fata in fata...

Desigur, am putea sa mai adaugam pe lista aceasta si faimoasele seriale Friends si Sex and the City care au fost create in anii '90 despre anii '90. Insa pana si ele si-au pierdut farmecul in monentul in care au aparut telefoanele mobile si internetul. Viata era mult mai simpla fara tehnologie. Nu isi pierdea farmecul atat de usor. Deci daca vreti sa evadati putin din prezent sau daca doar ati ramas fara seriale de vazut si vine sesiunea, va sugerez cu placere aceste 5 seriale.

+serialul meu preferat:

Online dating? Yes, please!

Probabil sunt nenumarate articole despre subiectul de a intalni "perechea perfecta" pe site-uri de dating sau pe aplicatii de android, insa o sa scriu si eu inca unul. De plictiseala mai mult.

Am intrat azi pe cateva site-uri de online dating. Poate din cauza acestui sindrom de plictiseala, poate din cauza prietenelor mele care au cedat sa creada ca vor gasi barbatul perfect, sau poate de curiozitate. Ideea e ca am incercat-o si p-asta. Sa nu zic ca mor fara sa imi pun si eu o poza pe un site in afara de Facebook.

Ce pot spune despre online dating? Pai hai sa incepem cu cei care fac aceste site-uri. Sunt fie niste oameni extrem de plictisiti si lipsiti de imaginatie, fie niste obsedati sexuali. Majoritatea site-urilor de acest gen sunt droguri pentru cei ce duc lipsa de atentie. Si n-au ce face cu banii. Principiul este sa-ti pui cat mai multe poze ca sa vezi si pozele altora. Nu zic nu, e o smecherie destul de buna. Si prinde la multi fraieri. Hai sa dam bani, poate ne gasim iubirea in virtual. Dar oare doar pe niste poze se bazeaza un site? Si daca da, de ce nu putem pur si simplu sa dam add la oameni random pe Facebook? Ar fi cam acelasi lucru, nu? Si poate chiar mai...ieftin? Smecheria merge, si creatorii acestor site-uri au limuzina in fata casei de pe plaja.

Oamenii care intra pe site-urile de online dating? Sunt fie oameni ca mine, umpluti de plictiseala si curiozitate, fie oameni care chiar nu au timp sa iasa in oras/nu suporta sa iasa in cluburi sau baruri pentru a cunoaste oameni, fie oameni care chiar nu stiu sa comunice cum trebuie in viata reala (timizi, deprimati, si lista continua). Desigur, mai sunt si obsedatii sexuali pe care nu-i adaug in categoria de "oameni". Dar oare la asta se ajunge intr-un final? Sa ne pierdem total speranta in lumea reala si sa ne rezumam doar la cateva poze pe internet si cateva complimente dragute? Sau e doar plictiseala aceasta diabolica ce ne impinge sa vrem sa ne rupem de realitate macar pentru cateva ore?

Concluzia este ca oamenii si-au pierdut din nou speranta. Atat fetele cat si baietii. Este greu sa intalnesti pe cineva in lumea reala. Totul se rezuma la locul de munca, facultate si grupul de prieteni pe care-l ai. Majoritatea oamenilor nu ies din aceste cercuri si speranta lor scade treptat de la o zi la alta. Ideea este ca nu trebuie sa stam sa cautam ceva care oricum vine de la sine. Realitatea este random. Viata este random. Si persoanele pe care vrem sa le cunoastem o sa apara tot atat de random in viata noastra...

Timp.

Nu m-am impacat niciodata bine cu timpul. A fost dusmanul meu de cand imi amintesc sa fi vazut prima data lumina zilei sau intunericul noptii. Am trait mereu cu impresia ca timpul trecea mai incet cand eram la o varsta mai frageda. Sau poate nu constientizam eu cat de important este. In orice caz, timpul mi-a adus si momente placute si momente dureroase.

Vad timpul ca pe un barbat neingrijit, stand intr-un colt si fumand o tigara, cu cearcane la ochi si cu hanoracul murdar, asteptand parca sa ii zici sa iasa odata din casa ta pentru ca murdareste covorul cu pantofii lui murdari. Barba crescuta putin, dar inegal, pe fata palida ii da o alura de sarcasm continuu. Parca te priveste in batjocura, cu un mic zambet pe buze, ca un rid lasat de-a lungul parului ce continua sa creasca pe fata lui. Si totusi asteapta acolo, tigara dupa tigara, uitandu-se la tine ca la un caine orfan si masurand fiecare parte a corpului tau. Insa nu pleaca nici daca pronunti acele 1000 de cuvinte inutile intr-o secunda. Sta si parca asteapta ceva.

Acel barbat neingrijit mi-a furat cele mai frumoase clipe din viata. Si mi-a preschimbat durerea in nimic. Si apoi in fericire. Si din nou in durere. Nu a avut mila sau vreun alt sentiment uman fata de niciun moment din viata mea. 

Acum timpul este doar o hartie plina de cifre, un ceas cu numere sau un poster cu un concert al unei trupe preferate. Nu este un barbat neingrijit sau o dama de companie cocheta, este doar o stare pe care ti-o creezi singur. Oricat i-ai cere sa se opreasca sau sa se intoarca, este doar un obiect al mintii tale. Si nici daca rupi acele foi sau acele cifre din ceas nu poti scapa de starea care ti-o crezi singur. Vine si pleaca, la fel ca oamenii si la fel ca orice se afla in jurul tau.

2013.

N-am mai postat de un an. De ce? Pentru ca nu am avut nimic de spus in anul acesta.

A fost anul in care totul s-a rupt. A fost anul in care am incetat sa mai cred in dragoste. A fost anul in care norocul era doar un cuvant. Un an in care viata mea s-a oprit. 

De ce sa mint, anul acesta am trecut prin mult prea multe stari. Am ajuns in cel mai de jos stadiu al trairii umane. Stadiul acela in care nu mai poti gandi si creierul si mintea ta se blocheaza intr-un anumit punct in univers. Este momentul acela din viata ta cand simti ca nu poti sa faci nici macar un pas. Simti ca te tine ceva de picior si nu vrea sa-ti dea drumul. Si tot ce vrei este sa stai in pat si sa nu vezi nimic. Sa nu auzi nici macar ciripitul pasarilor. Unii o numesc depresie, altii sunt mai blanzi si o numesc cadere nervoasa, eu nu am o nume pentru acea stare de stop. Stiu doar ca nu i-as dori nici celui mai prost om din lume o asemenea stare.

In 2013 am incetat sa mai iubesc. Poate n-am gasit persoana potrivita. Sau poate am gasit-o dar n-am stiut s-o tin langa mine. Tot ce stiu este ca totul in jurul nostru a devenit foarte superficial de ultima data cand m-am lovit de dragoste. Si oricat ne mintim noi, suntem toti doar niste copii care merg pe sindromul Peter Pan. 

Nu mi-am facut promisiuni si nu m-am schimbat doar pentru ca a trecut un minut din viata mea si s-a schimbat o cifra in calendar. Traim, invatam, imbatranim. Asta am facut pana acum, si asta vom face multe cifre de acum incolo...

Un an nou plin de zambete si placeri tuturor!

"Se spune ca tigara, alcoolul si boala iti fura din ani..."

Primul meu pisic.

Stand la o tigara si un ceai cald si incercand sa-mi fac pisicul sa nu dea scrumiera pe jos, mi-am dat seama ca este prima data in viata mea cand am cu adevarat un animal de casa. Abia acum, dupa 2 luni constientizez asta. Si e frumos.

De mica mi-am dorit un animal. Dar mama mea, fiind asistent veterinar, a tinut-o p-a ei cu bolile aduse de animale si cum voi muri in chinuri daca stau prea mult pe langa animale. Ea a tinut-o si cum ca fumatul ucide, si inca fumez, dupa 3 ani de zile. Deci fobia ei de orice inseamna moarte sigura nu m-a oprit sa fac ce vreau.

Cand aveam in jur de 7 ani tata a cumparat pesti. Pe langa faptul ca am bagat mana dupa ei in acvariu si a trebuit sa aruncam jumatate ca erau morti, mama a aflat ca pestii provoaca astm. A aruncat si ceilalti pesti si a adus tone de plante in casa. Si cand zic tone, nu glumesc. Este gradina botanica in apartamentul parintilor mei. Si uite asa am inceput eu sa urasc plantele.

Cand am fugit la Bucuresti pe motivul "facultate" am avut fel si fel de colege de camera. Dar niciuna care sa vrea animale de casa. Nici macar un amarat de hamster. Pana anul acesta...

Stand intr-un camin cu doar o colega de camera, a fost usor sa discut cu ea. Insa niciuna din noi nu stia cum sa spuna cuvintele magice "vreau un pisic!". Iar Facebook ne-a salvat din nou viata. A postat ea o poza, am dat like, ne-am luat pisic

L-am numit "Chibi" care inseamna "mic" in japoneza de anime-uri. Pentru ca noi credeam ca e mic. Dar avea 6 luni cand l-am luat, deci nu era chiar pui. Un pisic portocaliu, curios, nebun si foarte iubitor (cand are chef). Cam ca mine.

Sta pe geam si moare de frig, dar nu s-ar misca deloc, sare de pe dulap si isi sclinteste glezna, nu stie sa faca "miau" si imi rupe hartia igienica. Mananca mult si doarme numai ziua. Insa e creatura pe care mi-am dorit-o mereu. Un pisic frumos.

Din cate planuim eu si colega mea de camera, la anu o sa ne mutam in chirie si o sa ne mai luam inca 2-3 pisici. Da, nu suna deloc normal, dar macar n-o sa facem astm, nu?

"Commitment" in ziua de azi.

Recent mi-am dat seama ca degeaba trece timpul, lucrurile nu se schimba. De fapt, stiam asta de mult, dar probabil vroiam sa neg. Femeile si barbatii nu se schimba din niciun punct de vedere cand vine vorba de relatii. E natura umana. 

Cum in secolul al 19-lea femeile erau disperate sa gaseasca un barbat cu care sa se casatoreasca si acceptau aproape orice, la fel se intampla si acum. Este nevoia constanta de a avea pe cineva langa tine, de teama a nu fi singur, si toate astea ne fac sa cautam pe cineva care cel putin sa ne accepte. Sau macar sa ne fie alaturi pentru cateva momente ale vietii noastre singuratice. 

Persoanele de ambele sexe merg in club sa "agate". De fapt spera inauntrul lor sa gaseasca acea persoana care sa fie "iubirea vietii lor". Este acel lucru ce se intampla de sute de ani, doar ca in diferite moduri. Insa niciodata nu suntem multumiti cu ce avem. Vrem mai mult si asta ne face nefericiti. Doar ca suntem obligati sa ramanem cu aceeasi persoana doar din cauza "haosului" ce are loc in interiorul nostru cand apare cineva nou...

Vama noastra.

 Vama noastra.

noi. from Alexandra B on Vimeo.

Valentine's day.

Valentine's day e o zi in care cuplurile isi exprima afectiunea. E o zi comerciala, la fel ca si Craciunul. Dar e si o zi frumoasa.
In liceu uram Valentine's day-ul. Gandeam ca haterii 'de ce sa fie o zi in care trebuie sa-ti arati iubirea? de ce trebuie sa fie totul roz si dragalas?'. De fapt eram ofticata pe faptul ca nu am si eu asta. Da, nu e atat de greu sa admiti asta. You should try it too.
Cand am avut o zi adevarata de Valentine's, am sarbatorit-o cum trebuie. A fost o zi ca oricare alta, pentru ca eram cu cineva cu care puteam sarbatori 'ziua dragostei' oricand. Si a fost dragut.
In primul an de facultate am fost iar singura. Dar am decis sa nu mai urasc Valentine's day-ul si sa-l sarbatoresc cu cineva pe care chiar iubesc. Chiar daca nu era o persoana de sex masculin. Asa ca m-am intalnit cu cea mai buna prietena a mea.
Anul asta nu prea mai simt nimic pentru ziua de 14 februarie. Nici incantare, nici dispret. Am vazut cat de complicate pot fi relatiile, iar o zi pe an nu ajuta cu nimic.
Ideea e ca fiecare sarbatoreste cum vrea. Poti sa urasti ziua de 14 februarie, sa te oftici ca te-a parasit prietenul/a, ca nu te-a vrut tipul ala bun din club, sa te uiti singur/a la un film, sau poti sa sarbatoresti cu cineva drag si sa te gandesti 'a mai trecut un an...'. In principiu in asta consta totul. Cum trec anii si cum lucrurile se schimba...


Happy Valentine's Day!

Ce?

Citeam astazi o revista despre psihologie. Si era acolo un articol despre "subconstient" si "inconstient". Cati dintre noi stiu ce sunt "subconstientul" si "inconstientul"? Eu mi le-am imaginat ca fiind un loc unde se strang acele lucruri "in ceata". Un vis, un deja-vu, un lapsus. Ceva care vrea sa iasa la suprafata dar nu poate. O debara in care ne aruncam toate lucrurile nefolositoare sau care nu vrem sa le vedem. Si din cand in cand ne lovim de ele cautand altceva. O trauma din copilarie. O dragoste dureroasa. Un accident. Sau poate nu e asta. Poate ma insel, si de fapt nu sunt deloc importante. Si atunci cum explicam acele momente scurte si incetosate care ne tot apar in viata? Acele vise pe care nu le intelegem? Oare chiar inseamna ceva sau sunt pur si simplu de vina oboseala si stresul?